"Anyone who rides a bike is a friend of mine" (Gary Fisher) 

Facebook Twitter Gplus YouTube RSS

5 pasi simpli ca sa-ti reglezi singur schimbatorul

  • Sharebar

Eram cu bicicleta la un service acum ceva timp, si imi aduc aminte ca ma plangeam celui de acolo.

” – Complicate mai sunt bicicletele astea.

  – Nu-i adevarat, daca bicicletele sunt complicate, masinile cum mai sunt?”

Am stat si m-am gandit si ce crezi, nu-s chiar asa complicate :) .

Eu mereu am avut asa o teama de schimatorul de viteze de la bicicleta. Aveam impresia ca e super-mega-extra complicat de reglat un schimbator. Drept urmare, ma ducea la service cu bicicleta de fiecare data  cand aveam orice problema minora la schimbator.

Realitatea insa e cu totul alta. Nu-ti trebuie facultate de biciclete ca sa-ti poti regla singur schimbatorul. In principiu poti face singur cam orice fel reparatie la bicicleta, doar ca-ti trebuie uneltele potrivite.

Dar sa nu deviez de la subiect. Ti-am pregatit mai jos un tutorial foto despre cum se regleaza un schimbator de viteze.

Modelul din poze este Shimano Deore XT Shadow.

Ingrediente:

- surubelnita in stea sau macar o surubelnita mai finuta, cat sa-ti intre intr-un surubel cum sunt cele de pe schimbator

- suport pentru bicicleta (nu-i obligatoriu, o poti atarna cu saua de o bara ca sa ai roata spate suspendata, sau daca ai un prieten binevoitor caruia sa-i dai o bere ca te-a ajutat, il poti ruga pe el. Daca nici prietenul nu te poate ajuta, atunci poti sa incerci si singur, doar c-o sa fie putin mai incomod.)

1. Primul pas

Prima data asigura-te ca schimbatorul nu este stramb. Se poate sa fie stramb din cauza urechii care tine schimbatorul pe cadru, pe care o poti indrepta cu un imbus mai lung, sau daca s-a uzat prea rau o poti inlocui. Nu-i asa de scumpa.

Patina schimbatorului poate fi o alta cauza pentru care acesta nu este drept. In cazul asta e de preferat sa mergi la un service.

Verifica lantul sa fie drept, fara bucle si sa nu fie cumva cu portiuni de rugina care sa-l rigidizeze.

 

2. Pasul al 2-lea

Verifica daca patina este paralela cu roata bicicletei. Daca e dreapta, poti trece la pasul urmator. Daca nu e dreapta, atunci trebuie indreptata pentru o functionare corecta a schimbatorului care probabil a suferit lovituri de a ajuns sa fie bolnav :)

3. Pasul al 3-lea

Muta lantul pana pe cel mai mic pinion pe care-l ai. In aceasta pozitie patina schimbatorului si pinionul cel mai mic trebuie sa formeze o linie dreapta

In caz contrar, trebuie sa umbli la cele subelele alea mici care se afla pe schimbator. Unul este notat cu H si unul cu L. H vine de la High si L vine de la Low. 

Acestea stabilesc limita superioara si cea inferioara a cursei schimbatorului. Mai exact, ca lantul sa nu cada de pe pinionul mic, sau sa nu fie aruncat in spite de pe pinionul mare, trebuie ca aceste doua suruburi sa fie reglate corespunzator.

Cand schimbatorul se afla pe pinionul mic, atunci se regleaza de la surubul H. Cand se afla pe pinionul mare, se regleaza de la L.

Daca patina schimbatorului se afla in dreapta pinionului mic, cum te uiti din spatele bicicletei la ea, atunci surubul H trebuie rotit in sens trigonometric (invers acelor de ceasornic).

Daca se afla in stanga pinionului mic, atunci trebuie rotita in sensul acelor de ceasornic.

 

Daca dupa reglarea surubului H, patina nu se aliniaza cu pinionul mic, atunci trebuie sa reduci tensiunea din cablu, care se face de la rotita de reglare a schimbatorului.

La schimbatorul din imagine, ea se gaseste langa manetele de schimbare a vitezelor, adica pe ghidon.

Exista insa schimbatoare, Shimano Alivio de exemplu, care au rotita respectiva la intrarea cablului in schimbator.

Dupa detensionarea cablului, ar trebui sa poti regla schimbatorul cum vrei.

 

 

4. Pasul al 4-lea

Muti lantul pe cel mai mare pinion.  Din nou, patina schimbatorului trebuie sa formeze o linie dreapta cu pinionul mare. Daca lantul iti agata sau iti sare de pe pinionul mare, atunci trebui sa invarti de surbul Low, in sensul acelor de ceasornic, pana cand lantul sta pe pinionul mare.

Daca lantul nu se muta pe pinionul mare pentru reglarea din surubul Low, atunci trebuie umblat la tensiunea din cablu, mai exact, trebuie adaugata tensiune in cablu ca schimbatorul sa urce lantul pana pe cel mai mare pinion.

In poza nu pare in linie dreapta pinionul si patina, dar asta pentru ca am facut eu poza ca o cizma. In realitate erau aliniate.

 

 

 

5. Pasul al 5-lea

Mai exista un surub, putin mai mare decat cele doua L si H. Se numeste B-tension(vezi poza de mai sus cu L si H) si regleaza tensiunea din arcul schimbatorului. Acest arc regleaza distanta dintre rotita schimbatorului si pinioane.

Muti lantul pe foaia mica si pinionul mare. Invarti usor din pedale si reglezi surubul respectiv cat sa nu-ti atinga rotita respectiva de pinionul mare. Daca schimbatorul e prea departe, atunci se vor schimba mai greu vitezele. Daca e prea aproape, atunci se poate sa-ti atinga rotita de pinion.

Trebuie sa gasesti o cale de mijloc.

Recapitulare.

1. Te asiguri ca schimbatorul este drept.

2. Patina trebuie sa fie paralela cu roata bicicletei.

3. Lantul pe pinionul mic, patina sa fie in linie dreapta cu pinionul mic. Se regleaza de la surubul H. Tensiunea din rotita de pe maneta sau de pe schimbator.

4. Lantul pe pinionul mare, din nou patina sa fie in linie dreapta cu pinionul mare de aceasta data. Se regleaza de la surubul L.

5. Surubul B-tension, ce regleaza pozitia pe verticala a schimbatorului de viteze.

 

Cu drag,

Bogdan Crăciunaș

 

11 Responses

  1. Pacat ca nu am bitza.
    Oricum mi se pare interesanta ideea.
    Un prieten care a avut “Ciclissimo” a inchis pravalia.

  2. Eu dau un ban si ma duc la Bebe

  3. Ii, ar fi fost interesant si un video :D
    Faine pozele oricum

  4. reglarea schimbatorului spate se face doar cu lantul pe foaia mare? (pana sa ajungi la B-tension)

  5. Salut, am si eu o problema(chiar daca nu s-a mai scris de mult aici sper ca cineva sa-mi raspunda). Problema este legata de rotita de la chidon de regleaza schimbatorul de foi care se invarte in gol, adica nu mai face nimic si schimbatorul a ramas blocat pe foaia a 2-a. As vrea sa stiu daca se poate repara cumva sau daca nu de unde pot cumpara acea piese?(daca se poate cumpara)
    Multumesc anticipat.

  6. multumesc pentru solutiile tehnice!!!

  7. am vazut/citit zeci de filmulteze/tutoriale pe tema asa, dar tutorialul tau a facut lumina, e cel mai bun, multumesc mult! o sa il printez sa il am ca model. mi-am dat seama ca patina mea e stramba (de la transportul biclei in portbagajul masinii, fara roti). cateva nelamuriri, totusi: trebuie sa eliberam cablul din schimbator, sau nu? pe ce foaie trebuie sa lucram, sau nu conteaza? nu am inteles nici cu tensiunea din cablu si cu rotita de la maneta (eu am desurubat de tot si nu mai stiu cum sa fac la loc, cat trebuie sa rotesc), dar mai incerc sa inteleg.

    • Salut Gabriel. Nu scoti cablul din schimbator, altfel reglezi degeaba. Este indicat sa lucrezi pe foaia mijlocie.
      Suruburile L si H, sunt pentru a stabili cursa schimbatorului, ca sa nu-ti sara de pe pinioane.
      Dupa ce ai facut reglajul din suruburi, schimbi vitezele din maneta, si in functie de cum schimba, umbli si la rotita de tensiune.

Leave a Reply

Current month ye@r day *

credit