"Anyone who rides a bike is a friend of mine" (Gary Fisher) 

Facebook Twitter Gplus YouTube RSS

E mai usor la sosea ca la MTB? Road Grand Prix Ploiesti

  • Sharebar

DSC001Duminică 4 august, am participat la Road Grand Prix la Ploiesti, primul meu concurs de şosea.

Fiind primul an în care s-a organizat RGP,  au fost acceptate si bicicletele MTB, însă dacă vrei să te ţii cât de cât după pluton, neapărat trebuie să mergi cu o bicicletă cursieră.

Cum singura mea bicicletă este una de munte, am împrumutat o cursieră de la George, un prieten biciclist, căruia îi mulţumesc încă o dată pentru amabilitate şi pentru inconştienţa de a-şi lăsa bicicleta pe mâna mea.

Înainte să ajung să vorbesc despre concurs, vreau să-ţi spun două cuvinte despre diferenţa pe şosea, dintre o cursieră şi un MTB.

Până m-am obişnuit cu ea, am crezut că-mi voi lua zborul. Pur şi simplu accelerează ca o maniacă. Pare  posedată şi parcă vrea să se ia la întrecere cu orice şi cu oricine.

Roţile sunt extrem de subţiri, fapt ce duce la o stabilitate mai scăzută, însă rezistenţa la înaintare este mult mai mică, rezistenţă la care contribuie şi cadrul, care este mai îngust ca la un MTB, dar şi poziţia pe bicicletă, care este mai aplecată, deci mai aerodinamică. De asemenea faţă de un MTB, presiunea din cauciucuri este undeva între 7-8 bari, pe când la o biclă de munte este undeva între 2.5-4.

Furca este rigidă, iar rigiditatea ei se simte aproape tot timpul, pentru ca detectează cea mai mică gropiţă sau denivelare din asfalt.

Faţă de un MTB este cu 2-3 kg mai uşoară. Vorbim aici de biciclete apropiate calitativ. Pentru că există MTB-uri mai uşoare ca unele cursiere. Dar sunt scumpe rău.

După ce am radiografiat noua jucărie, am ajuns la concurs. Aveam ceva emoţii pentru că eram pe teritoriu nou, practic este alt sport, ciclismul de şosea faţă de ciclismul montan. Nu că aş fi vreun zmeu acolo, dar am o oarecare experienţă.

Până ne-a venit rândul să intrăm pe traseu am asistat la cursa juniorilor. Cei până în 18 ani.

Startul nu s-a dat ca la un concurs clasic de MTB, adică de pe loc, ci a fost un start lansat, din mers, din spatele maşinii lui Alex Ciocan(organizatorul competiţiei) mai exact.

Pentru cei care nu ştiu, startul lansat constă în parcurgerea de către concurenţi, a unei distanţe în spatele maşinii organizatorului, sau a poliţiei, după caz. La Ploieşti s-a parcurs un tur în spatele maşinii, după care aceasta a accelerat retragându-se la boxe, dându-ne frâu liber la sprinturi.

Partea cea mai bună la un asftel de start este că te poţi încălzi înainte, fără să-ţi fie frică, că nu vei mai prinde loc bun la plecare.

La MTB ai de ales. Ori te încălzeşti înainte, iar când iei startul pleci din coada plutonului, sau te aşezi din timp la start şi te încălzeşti pe traseu. Depinde de fiecare cum se simte mai confortabil.

A fost primul concurs la care am plecat încălzit şi mă simţeam în putere.

Din Turul Franţei ştiam că este foarte important să stai la trena cuiva, ca să-ţi faci viaţa mai uşoară în timpul cursei.

Şi am stat, pentru 6 tururi alături de plutonul fruntaş, după care am lăsat-o mai moale. Simţeam că dacă nu reduc puţin ritmul, nu apuc să termin cursa.

Motivul pentru care organismul meu a cerut time-out este simplu. Traseul concursului a fost o linie dreaptă de aproximativ 750m. Dacă parcurgeai două linii, făceai un tur complet. Deci practic la capătul fiecărei linii drepte, aveai parte de un sprint. Păi astea-s intervale, unde dacă n-ai bulan, la propriu, eşti mâncat.

Drept urmare m-am infiltrat cu viclenie în al 2-lea pluton care s-a format. Era mai uman ritmul însă nu puteai să te relaxezi nici aici, deoarece trăgeau tare băieţii. Am zis să stau aici până la final.

Prin rotaţie ne schimbam în fruntea plutonului, ca să muncim pe rând. Când mă aflam în faţă, cu sarcina clară de a duce trena…m-am împraştiat pe şosea. Motivul a fost intrarea prea tare în curba de la capătul liniei drepte, unde trebuia să întoarcem.

În timp ce mă desfăşuram la nivelul solului, colegii de pluton veneau valuri înspre mine. Le mulţumesc pe această cale că nu m-au călcat cu bicicleta. Am scăpat doar c-o julitură la mâna stangă.

Atunci am văzut pe pielea mea, că nu este deloc avantajos să cazi. Îţi ieşi din ritm, şi pierzi contactul cu grupul.

Mi-a fost practic imposibil să mai revin şi să-i prind din urmă. Eram totuşi bucuros că nu m-am lovit mai rău.

Rezultatul final a fost acela că am fost depăşit cu două tururi de către Daniel Anghelache, câştigătorul concursului, şi câştigătorul Turul României în 2007 :) .

Chiar dacă am luat o trântă şi m-am clasat destul de în spate, îmi pare extrem de bine că am participat la RGP.

DSC002După terminarea cursei noastre am asistat la cursa celor de la Elite, care a fost…delicioasă.

Treceau prin faţa punctului de start cu viteze ameţitoare. După ce trecea plutonul se mişcau frunzele în spatele lui.

Iar apropo de frunze, mi-a plăcut la nebunie să văd profesioniştii la treabă, în special pe Marian Frunzeanu, prietenul meu de liniuţe, cum îşi punea coechipierii la treabă, cu autoritatea celui mai experimentat ciclist din pluton.

Acum că ştii o mică parte din ceea ce s-a-ntâmplat la Ploieşti, sper că ţi-am făcut poftă de un concurs pe şosea, şi că Alex Ciocan o să mai organizeze astfel de concursuri.

Şi ca să răspund la întrebarea din titlu. Cred că-i mai uşor din punct de vedere tehnic, pentru că pe şosea nu ai rădăcini de copaci, bolovani şi alte nebunii, teoretic cel puţin. Însă din punct de vedere al efortului depus, nu e deloc mai uşor. Cel puţin pentru mine n-a fost. Deşi am făcut doar 32 km, mă simţeam ca după 60 pe MTB.

Sfatul meu este să încerci şi una şi alta.

 

Cu drag,

Bogdan

 

 

5 Responses

  1. De cand am inceput sa ma dau cu bicicleta am preferat soseaua. Dar nu ma ma feresc nici de drumurile denivelate. Am (din fericire) o bicicleta de trekking care poate tine pasul atat cu MTB urile cat si cu cursierele. Cu cele din urma e mai greu dar e realizabil. :)

    Desi sunt 2 sporturi diferite, nu inseamna ca unul e mai greu ca altul. Fiecare sport are plusurile si minusurile lui (parerea mea de amator). Pe sosea iti trebuie rezistenta cu carul si plamani de fier pentru ca altfel te auto-excluzi din cursa (pluton) si ramai singur-cuc pe sosea sau in cel mai nefericit caz se intampla sa ti se taie suflarea si ajungi la trante pe asfalt. Pe macadam, in schimb, iti trebuie viteza de reactie si agilitate pentru ca terenul te poate lua prin surprindere. Dupa o curba stransa sau dupa un deal, habar n-ai ce urmeaza si daca nu reactionezi la timp… buba.

    Indiferent daca e pe sosea sau off-road, ciclismul, privit ca sport, unul greu si al dracului de costisitor.

  2. Chiar ma intrebam cum o fi cu o cursiera
    Am incercat la un moment dat sa ma tin pe sosea dupa un rutier cu o cursiera care parea ca nu depune efort insa dupa 3-4 sute de metri ma simteam extenuat pe MTB-ul meu ieftin si greoi :D

    • Si eu mai fac arogante d-astea, dar foarte greu sa bati o cursiera pe sosea cu MTB-ul. In primul rand rotile mai groase si pozitia mai putin aerodinamica nu te lasa sa fii asa sprinten pe sosea cu MTB-ul.

  3. Felicitari, omule, pentru ambitie. MTB-ul e o ramura pretentioasa si sa nu uitam ca mari campioni de sosea au venit din MTB sau, cel putin, au avut un backround bine definit in MTB.

    Probele de sosea au duritatea lor aparte, data mai ales de repetarea zilnica a efortului, asa cum e in tururile cicliste. De asemenea si durata totala zilnica a efortului (volum + durata) este mai mare. Ca sa treci de la o proba la alta iti trebuie o pregatire specifica temeinica, asta o stiu toti cei ce merg pe bicicleta.

    Inca ceva (a propos de intervalele de pe circuit): la sosea selectia se face cel mai adesea prin episoadele acestea de accelerare violenta, fie ca e pe munte, pe vant lateral mai ales sau la evadarile din pluton, de aceea e necesara o rezistenta anaeroba extrem de buna, pe langa cea aeroba.

Leave a Reply

Current month ye@r day *

credit